Meditatie

 de Andrei Ciupu

În serile senine, când luna se arată

Din vălurile nopţii, cu chipul străveziu,

Ţesând pe-a Terrei faţă o pânză fermecată

Din raze de lumină şi-al Saharei pustiu,

Când toată lumea doarme, visând ziua de mâine

Şi vreun Grivei mai latră dup`un întârziat,

Cu ochii-n depărtare eu mă gândesc la tine

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul ce-odat m-a mângâiat.

Când cerul se aprinde de-al făcliilor stele

Şi nici o şoaptă nu-i să le-nspăimânte,

Aş vrea să îţi văd chipul, luceafăr printre ele

S-aud privighetori ce au venit sa-ţi cânte.

Să-ţi simt mâna uşoară că îmi dezmiardă părul

Şi răsuflarea-ţi caldă şi zâmbetul de zână

Şi pasu-ţi de mătase cum se îndepărtează

Şi glasul tău cel tainic să-mi spună:

                                   „Noapte buna!”.